crima si o tacere nordica, precizia drogului trece dintr-o camera in alta. atentie, incepe decolarea luciditatii, coapse mecanice, monotonia progresiva a gratiilor, tot ce ai iubit delireaza in fata ta, ca un sfarsit incendiar, teama totusi rezista, camera centrala rade. insecta isi devoreaza picioarele, picaturi albe ii ies din inchei ieruri, la colturile gurii saliva luceste ca doi ochi intinsi la maximum, vene atente trec dintr-o camera in alta. a ajuns la ultimul picior, il prinde cu gura, il smulge, il infige in abdomen, viscerele ei fine si albe ii imbraca piciorul, respira un timp, apoi se taraste pana langa perete si se izbeste si se izbeste cu capul de perete din ce in ce mai repede, prin gaura din abdomen, zgomotul izbiturii se intoarce mai demn in carnea ei. nu mai pot gandi decat izbiturile ei perete, care nu se vor sfarsi niciodata, niciodata, nu am aer.
|