Nu-l mai vazusem dinainte de razboi Pe flasnetarul foarte-n cinste pe la noi.
Cu totii-n mahala-l credeam defunct si-ades Aminte ne-aduceam de el, cu interes.
Cand mai alaltaieri, subit, mi s-a parut C-aud un timbru de flasneta cunoscut
Ciulii urechile, dar ce anacronism! Nu-ntelegeam acest acces de romantism:
Nu mai era romanta si nici vals stravechi Aceasta melodie ce-mi venea-n urechi.
Cuprins de indoieli la poarta-am alergat: Era tot el, cu-aceleasi zdrente, imbracat,
Cu-acelasi papagal decolorat de timp
Ca si-un drapel plouat in tot acest rastimp.
Pusese jos flasneta si-nvartea atent
Un mars foarte frecvent pe vremea-mi de student.
«Desteapta-te romane!?» si-am zambit amar «O! scumpul meu, o! bietul meu Serenadar,
Pe ce taramuri, prin ce tainic emisfer Ai ratacit de parc-ai fi cazut din cer?
Cum, n-ai aflat ca astazi toti s-au desteptat?! Roteste-ti ochii si priveste ce palat
Si-a ridicat bacanul ce statea-n bordei! Nu vezi ce plina-i casa de lachei?
La scara, nu vezi ce automobil Asteapta sa preumble pe copil?
Curand si Doamna va iesi-n balcon Urmata de o doica si-un cocon,
Va asculta pierduta in extaz, Cu fruntea rezemata de pervaz,
Si-ti va plati c-un leu fara cusur Planeta ce i-a fost bun augur!»
Se-opreste brusc din cantec si netam-nesam in vreme ce prieteneste-l dascaleam,
Ma lasa si dispare-ncet-incet Nemangaiat si grav ca umbra din Hamlet
|