Doamne, da-mi seninatatea din albastrele pupile De fecioara, ce viseaza intr-o vila in ruina, Ochii netulburati in clara lor oglinda de idile Sau de pasiuni funeste de vreo Anna Karenina
Doamne, da-mi limpiditatea iazului ce-n parc viseaza, Prins in mreaja parfumata-a liliacului in floare, Da-mi extazul de oglinda de clestar, ce n-o pateaza Nici un nor si nici o unda
brusc starnita de vreo boare.
Doamne, da-mi timiditatea sanilor firavi ce inca N-au simtit apropierea razelor de piepturi prinse, Nevinovatia care nu-si inchipuie ce-adanca E prapastia deschisa-a bratelor, spre ci, intinse.
|