Petru Romosan
Nastere: 30 martie 1957, Orastioara de Sus, judetul Hunedoara
Deces:
S-a nascut in comuna Orastioara de Sus, judetul Hunedoara, la 30 martie 1957. Este absolvent al Liceului de Filologie din Cluj-Napoca. A debutat in revista "Tribuna, in 1972.
Volumul prim, Ochii lui Homer, aparut la Editura Dacia, 1977, este distins cu premiul debutantilor pe acel an. Din 1992 are cetatenie franceza si traieste actualmente la Paris.
Patrunzand impetuos si nonsalant in poezia de la granita deceniilor 8 si 9, prezenta constatata din diferite unghiuri de critica literara, poetul a respectat sau a sfidat literatura printr-o indelungata tacere editoriala. Poate ca cele doua atitudini literare il caracterizeaza pe Petru Romosan, ca si pe multi altii din generatia aceasta de contestatari, ultima profund individualizata.
Respectul pentru literatura implica strabaterea, cunoasterea ei. Iar sfidarea literaturii vine din refuzul unei poetici pe care o considera total depasita (marca a oricarui spirit avangardist). Pornind deci de la asimilarea unor multe secole de poezie, "celestul scrib, "copilul cinic si tandru, intelept si ingenuu, capricios si grav (Petru Poanta) devine un "textualist fara sa isi dea seama. Poezia sa marcheaza gradul cel mai inalt al contactului ei cu realitatea, devenind realitatea insasi, transferata in scriitura, care capata astfel corporalitate. Privirea de ansamblu, suav bascalioasa, asupra literaturii, pe care Petru Romosan o realizeaza cu o nonsalanta teribilista (experienta e mai veche in poezia noastra), si care sfideaza orice poetica, subsumeaza, constient, realitatea. Tehnicile moderne ale liricii, chiar daca se construiesc pe negarea celor vechi, vizeaza in fond un tel etern, nu o data exprimat: poezia este existenta.
Ceea ce se poate nota imediat ca o constanta de continut a poeziei lui Romosan, este faptul ca aceasta poezie isi afla propriul obiect in autoreferentialitate; poezia nu mai comunica un anumit sens pe care sa-l decodam prin lectura, sau, mai precis, aceasta nu mai urmareste un referent extern, ci se comunica in primul rand pe sine ca scriitura; nu mai are in vedere in mod programatic un mesaj semantic, ci transcrie semnele scripturale care fixeaza materialitatea textului. Chiar daca acest fenomen in sine se mai poate intalni si in discursul poetic anterior, acum devine evident constientizat. Totul apare insa rasfrant in plan existential, trairea fiind intetita, prin scris, caci pe poet nu-1 mai intereseaza decat viata ca text, iar textul, in consecinta, nu se mai scrie cu cerneala, ci cu sange (Cu labele patate de sange, calcand neauzit, / pisica a trecut peste coala alba); pentru ca poezia sa se realizeze, trebuie intretinut vartejul vietii si cu cat viata va fi mai violenta, cu atat se vor scrie ode, epode, elegii anacreontice. / Si iambi si trohei! Iambi si trohei! Desi descrierea dupa natura, ca metoda poetica, este negata, totusi, pentru poezia ce se face multa glorie aduc descrierile bine facute dupa natura si chiar bani.
Volume de versuri:
Ochii lui Homer, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977;
Comedia literaturii, Bucuresti, Editura Albatros, 1980;
Rosa Canina, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1982.
Istoria literaturii se amana a aparut in volumul Comedia literaturii, Bucuresti, Editura Albatros, 1980.
Autodescrierea a aparut in volumul Rosa Canina, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1982.
REFERINTE
"Petru Romosan e un autor de lungi discursuri gifiitoare si gilgiitoare pe care le arunca la cos. Dar totdeauna sau aproape totdeauna ramine ceva : o fituica, un fragment abia lizibil, citeva cuvinte salvate dintr-o paranteza prea strinsa care a pocnit. Aceste cuvinte, poetul ni le azvirle sfidator. Sfidare de adolescent care stie el ce stie : i s-a facut darul, are darul, nimeni nu i-1 poate lua. Poemele au toate un secret al lor, sint constructii fine si echilibrate. Si este o durere adevarata in aceste rafinate poeme. Si o exaltare reala. Si o teribila pofta de viata. Si chiar o teribila pofta de literatura - de ce nu ?"
FLORIN MUGUR
"E adevarat ca nu poetizeaza si, in general, evita cliseele, sensibilitatea sa este mereu in alarma pentru a nu cadea in sentimentalism, dar in nonsalanta frazarii, in aceasta sistematica demitizare a idealitatii se poate usor banui un mit al copilariei infatuate, al poetului de fapt, "celestul scrib", copilul cinic si tandru, intelept si ingenuu, capricios si grav. Bravada sa nu este teribilista, gratuita ; e o sensibilitate si o atitudine. Poetul acesta de o obraznicie usor trista, bine orientat in tehnicile moderne ale liricii, va avea ceva de spus in poezia actuala."
PETRU POANTA
Citeste si:
|
|
