Adunati-va surasul sa-i restituiti uimirii nobletea
Un pas neobservat facut la intamplare
iti pare mai nimic,
sa mergi nu e sublim
si-atunci
te-ntorci in trupul din care-ti cade umbra.
Aproape e lasarea-n lenevire a miscarii,
se cauta iar un ceas lansand secunde intors in departare.
E prea putin atunci in amintire
si iar te-ntorci in timp
sa juri ca lacrima cazuta
e setea altcuiva,
in carnea ta
se-neaca Universul,
aici
esti in tarziu pierdut
si te ingemeni cu raza unui far.
De ce ranesti cu trupul tau lumina?
Sau
poate ochiul orb insangera vederea-naintea ta?
Intors,
e prea putin sa stai
si-n nemiscare pasul iar te cheama.
|