E-n flacara cuprinsa vocea unui semn
De doua morti incoace tot astept
din focul vesniciei sa se aprinda
al flacarii impuls;
tot descifrand prin semnele cuprinse
in sensuri prea putine la vedere
am tras cu ochiul la tacerea care,
se ascundea-n prezentul
ce in noi mocneste
si astfel am aflat ca arderea-i deplina
doar in spirit.
In urlete scanteile se-aprind
de ochi izbiti cu prea multa lumina,
iar focul ce-a participat la inviere
nu s-a aprins aici.
De plans nu se aude c-ar avea
vreo oarecare nebunie rost
decat, doar ca decor al ochilor vicleni
ce fara voie introduc in trup
demonii lacrimilor ce-l seduc.
Au mai murit melancolii
din suflete cazand
si ce povara am pus pe umerii imunului trecand;
el nu se mai opreste
oricat i-am da, in semn de incantare
mila noastra,
ca-ntr-un prilej de mare priveghere
la capul nu stiu carei morti rapuse,
din noi am pus imagini nesupuse
crezand ca-ntarzierea ceasului ce bate
ne-ar prinde bine la eternitate.
|