Esti stea fara lumina
Trup fara Dumnezeu, esti stea fara lumina,
rapita in iluzia reancarnarii,
alimentand memoria urcarii
ireversibila cismea de adrenalina,
ma-ntreb, te merita pamantul oare
dupa ce-ai fost odata om?
ce flacara ai ars in cupa tortii
ca sa-si repare cicatricea mortii
Terra cu tine?
Trup fara Dumnezeu, inca esti totusi
parte a omenirii,
in tine Viata, fara sa te-ntrebe,
continua sa-si calculeze ora
cand ne va spune: bravo! tuturora
sau adio!
Dar daca partea asta a trupului, divina,
se va desprinde-n cel din urma ceas
spunand ca tu, nu ai de Ceruri nas,
si vei ramane-o viata de rutina
sigur vei reusi sa faci vreun pas?
Spre care sens sau infinit ramas
vei crede ca are rost sa-ti desfasori
visarea unei noi si mari erori,
fara sa stii, din cine anume, mori?
|