Ma tem ca ceru-i o fereastra oarba
Nu ma vedeti, ca n-aveti cum,
respir cu voi prin incapere
ca am murit e o parere
cenusa timpului, oricum,
ma pune-n urnele de scrum, cu inviere.
Ca nu mananc cu voi la masa,
nu-i cine stie ce pacat,
in existenta mea am mancat
si am facut curat prin casa,
atat ca praful, iar se lasa, invocat.
Ori. trupul meu drept mostenire
nu are rost sa vi-l ofer,
iluzii dizolvate-n cer
gasiti cu sutele-n simtire,
de aceea, eu, mai slab de fire,
va las impresia ca pier.
|