Poema
Gol si fum, neantul intruchipat de vis,
solid ca o planeta cu margini ireale
de-ar fi o vale numai, de-ar fi macar un soare
definitiv stabil, cu ochii limpezi,
de-ar fi macar un zambet cu trup fara fiinta
o tresarire numai in loc de vast pustiu,
l-as incrusta pe buze inchis ca-ntr-un sicriu
si i-as detine forma si credinta.
De n-as pasi pe el ca printre stele
cu pasarile-mi moarte, cu glasuri fara fraze
de nu mi-ar da racoarea s-au gustul unei oaze
ci sa-l privesc macar, cu ochiul larg deschis
sa fac din zborul lui un circuit inchis
din zboru-acel haotic un zambet solitar,
sa-l schimb din Paradis, in Cer real.
Eu mi-as trimite gandul
sa-i cucereasca golul
daca as putea intinde spre el macar un drum
cu caii mei de abur, cu zborul lor de fum
i-as arata ce spaime, ce forte reci ne inving,
cand fara soare-n ele si fara glas sosesc
din sfera nebuniei, la noi in univers.
|