ACELASI POEM

Eu nu am voie sa scriu, nici macar sa vorbesc,
despre mopete, denisa, cutitul de argint,
cum a facut-o el, mult mai bine -; pe cand
unii descriau pervazul cu pisici printre
romanele politiste pe care le scria femeia aceea:
mi-a lipsit o camera ca a lui, serile anilor
prin care trebuia sa treci aplecat si citind,
dar uneori ni se atingeau degetele pe tarabe
de carti, prin rafturi de anticariat -; sacosele
depuse la intrare si continutul lor usor de ghicit,
precum un trup sub o haina prea stramta,
fosneau din senin si atunci
toti le priveau cu un repros -;
polimeri tulburatori ai linistii noastre,
voi nu veti putrezi niciodata

sau aleea unui parc ce a cunoscut zile mai bune,
cu banci cocosate pe care asterneai un ziar
si puteai sa-ti imaginezi o trasura -; stii,
din care sa coboare o doamna inalta si totusi
fragila -; careia sa-i tii degetele galant,
care sa stie sa asculte povestea sau visul
amintit -; un abur pe lentile, o estompa
ce ascunde inscrisul de pe coaja mestecenilor,
conturul de argint al statuii -; dupa o vreme
sa te intorci printre cartile tale si iar
langa masina de scris sa iti surada
linistitor, tacut si impalpabil,
ceva despre care se vorbea uneori, se scria
si in care puteai sa mai crezi.