„Albo, Albo de la munte!
Ce-ai pus fesciorul pe frunte1
Ca ti-au iesit vorbe multe.“
„Las’ sa iasa ca nu-mi pasa,
Inima-mi de dor e arsa,
Ca badica-i dus de-acasa,
Sa-mi coseasca fan cu roua,
Frange-i-s-ar coasa-n doua,
Sa vie la alta noua!
Sa-mi coseasca fan, costrele,
Faca-si coasa bucatele,
Sa vie-n bratele mele!
Sa-mi coseasca fan cu floare,
Ca sa-mi fie de racoare
La cap si la tatisoare.
Zica lumea, ca-i dau pace,
Eu m-oi purta si voi face
Dupa cum lui badea-i place.
Zica lumea ce va zice,
Ea n-a putea sa ne strice,
1 Romancele de pe malul Dunarii si o parte din acele de la munte poarta
fesuri mici rosii pe cap. Cucoanele batrane din generatia trecuta purtau
fesuri
albe si, pe deasupra fesurilor, testemeluri subtiri de Tarigrad impodobite
cu
Dragostea sa ne-o ridice;
Ca ma tine badea bine,
Inima lui e la mine
S-a mea o poarta cu sine.
Inima lui imi graieste,
S-a mea lui inca-i sopteste;
Una de alta doreste,
C-amandoua sunt legate
Cu legaturi infocate
S-una pentru alta bate.
Acel lant ce le cuprinde
Intre ele cand se-ntinde
Cu mare foc le aprinde,
Iar cand s-adun amandoua,
Atuncea parca le ploua
O racoreala de roua.
Asa le e juramantul,
Is legate cu cuvantul
Sa le desparta pamantul!“
bibiluri.
|