de Ion Monoran
Am crezut in tine campie arsa de soare
spre seara
ca un vagabond intr-o flanela rosie
ocolind satele
inainte si-napoi sarind peste Timis
izbindu-te la tot pasul
de stalpii de inalta tensiune
sau de tractoare si pluguri.
Am crezut in tine cu o dragoste teribila
Citind ziarele la voia-ntamplarii
nebanuind ca gustul epocii ar putea schimba
complet traditia
neintelegand ca pentru tine destinul
nu e un abis chiar daca deschide
o perspectiva asemanatoare
si ca atata timp cat se vor construi orase
si fabrici, noile generatii vor fi silite sa inteleaga
ca prezentul nu-l va putea schimba nimeni.
Am crezut in tine
Ca un animal de povara mare si prost
cu ochii blanzi ai linsului de sare
buimacit ca nu mai exista distante
intre satele noastre departarea parand a fi
o incapere pustie pana-n albastrime.
Putini sunt cei ce se gandesc la copilarie
pe o distanta mai mare calatorind cu trenul
in timp ce aria sacadata a osiilor
despica aerul cu nesat
O casa ca o femeie in ploaie cu trupul fosforescent
si pragul proaspat lustruit de soarele
care inca apune,
porcul din avlie
ca un clown printre gaste si rate tolanit in mocirla,
respiratia tatei tinand locul unei nelinisti,
covorul de piatra din jurul fantanii
cumpana cu voce de cucuvea,
iti deschid larg pupilele
in timp ce vantul fura noaptea de sub podurile feroviare
si trenul trece ca o mireasa incercand sa evadeze
din albia intunecata a traverselor
alungandu-se
intre culoarea verde a arborilor
si toamna lichida a norilor indepartati.
Umbrele copacilor peste campia verde-cenusie,
caii lui Franz Marc cu spinarile albastre prin ierburi
si marul rosu din capatul gradinii
- aspirand la gloria unei baltoace.
Din toate directiile vantul inclinand iarba printre pietre.
Un soarece alearga intr-o pisica printre barne si fluturi galbeni.
Un barbat fumeaza si scuipa pe niste scanduri de brad
impotriva mustelor si-ncolo-ncoace peste apa.
Ceva mai incolo sub brazii negri, un car ne umple de umbra
si aer crud.
Buturuga putreda da sfaturi unei batrane vrajitoare.
Printre trestii broastele fac trafic de raie.
De aici de unde stau eu se vede cerul
rau de tot.
E vremea ca un taran palid
care se intoarce de la cosit
si seara izbucneste din coasa lui
El trece printr-o podgorie
de unde vede usa bisericii
deschizandu-se
si parintele in hainele vechi
intinzand bratele unei vaduve durdulii;
isi vede casa
si copiii
jucandu-se in praful rosu
al ograzii.
Cand ajunge acasa
ia o foaie de hartie
si scrie draga nevasta
si nu mai stiu ce mai scrie
pentru ca trebuie
sa dea de mancare
la vaci si la porci
si sa faca asternutul
tancilor, nazdravanilor sai tanci
*
M-am gandit ca la tara
sarbatorile si traditia
sunt cu mult mai puternice
(Ruga sau Kirwei-ul nemtesc
din Banat) si-ncordat
in atmosfera
mai mult decat apasatoare
a unui astfel de eveniment
mi-am facut praf stomacul
cu carne de miel si cu bere
in costumul meu cel mai bun
rasucindu-ma ca o cartita
daca tot am fost nevoit sa joc
neadmitand nici o privire jignitoare
la adresa pletelor mele
praful ne acoperea la toti
vesmintele
dar ramolitii inutili pe margini
indurau asta
in timp ce, repet, in vartejuri deasupra
praful naclaia coafurile cele mai elegante.
*
Trece uratul prin iarba de coasa
si o buna bucata de vreme
vacile
ca niste oameni liberi,
cracanate si calme-n
seninatatea izlazurilor
si eu ma simt de-al lor
printre balarii
vorbind cu harbujii din lanul de porumb
si in timp ce-mi dezmortesc madularele
si ochii
alergand ca valurile
prin lanuri lungi de vorbe
ca o pisica neagra
trece pe sub mine
un pod
amenintat de alge
starnindu-mi dorintele
cu chicoteala
unei pasari de apa.
*
De cateva ceasuri prin oras
iubito ce singur
infasor firele de sange ale unei privelisti
pe dupa infrangeri
se intuneca
lumina ce galbena
se taraste pe ziduri printre crapaturi
inghitind materia
si-n plin centru se decoloreaza
in blandetea vitrinelor
cu replici intre galben si galbin
peste care navaleste
orizontala cheala grizonata
strada
in fond asta nu are nimic cu noi
prin odai parul tau
ca o cuvertura uzata
ti se pravale pe umerii de un
covarsitor respect
si eu spun
ah, corbii parului tau
iubito, ca un nud
par sa involbure totul
cu muzica lenta
clavirul spune o anecdota
paharele si prunele de plastic
pe masa
calmeaza tacerea
nu plange nu plange ce naiba
e prima dimineata de sapte a anului.