de Adrian Bodnaru
in definitiv sunt a bodnaru
si imi refuz cele trei timpuri
pentru ca mi-e alb zaru’
si in definitiv
lucreaza toate cele trei schimburi
chiar si in noaptea asta,
cu zambetul ei crapat si plin de sange,
stau eu - a bodnaru, cu ea - a plange,
si cu asta basta
subiectiv pana la replica
imi dau lacrimile la deferizare
pentru a le scoate din influenta magnetica
a lanturilor latratoare
in lunometrica
infasurat in timpul
dintre muritor si muribund
plec sa tai luna la caini
si venele la maini
ca de cutite abund
chiar si in paini
mirese de manastire
si primaveri de ierbar
isi arunca o privire
pe-al sangelui cantar
ca inca e la moda
inmultind prin diviziune
sau, daca nu,
mai incolo sau mai incoace
totul e retro,
adica inversa taxa;
asa cum dupa schimbul trei - viitor,
schimbul unu - trecut, ca urmator,
isi asteapta aceeasi sintaxa.
|