de FRANCOIS VILLON
Ce crezi, Garnier, de jalba mea,
A fost cuminte ori sfruntata?
Orice faptura si-ar scapa
Pielea -; cu sila-ncatusata
Ea se dezleaga, doar sa poata.
Sa-mi tie predici, le-a placut
Si dascaleli, la judecata:
Se cuvenea sa fi tacut?
Pe Hue Capet de-l mosteneam,
Ce-i fiu de macelar, se stie,
In zdrente, nu ma mai umflam
Cu apa chioara-n puscarie.
Pricepi cea inselatorie?
Ma osandira cum au vrut,
Dar pe nedrept, cu miselie:
Se cuvenea sa fi tacut?
Sub palarie oare crezi
Ca n-am nici pe atat glagoare
Sa spun cuvantul 'Apelez'?
Ba am destula, mi se pare,
Chiar de nu ma incred prea tare.
Iar cand sentinta a cazut:
'Spanzurat fi-vei!' spune, oare
Se cuvenea sa fi tacut?
Printe, de n-aveam piuit,
Precum Clotar m-ar fi facut,
Par la rascruce, colbuit.
Se cuvenea sa fi tacut?
|