de FRANCOIS VILLON
Ici testamentul s-a-ncheiat,
Sfarsind, al bietului Villon.
Veniti cand clopotele bat
Si dau de mormantare zvon,
In straie rosii vermillon.
El fu, (pe fudulii jurase),
Amant martir, mortii plocon
Cand lumea asta o lasase.
Si cred ca nu mintea deloc,
Caci l-au gonit fara pardon
Iubitele, haine foc,
Ca de-aici pana-n Roussillon
Nu-i spine, ghimpe ori ghimpon
Sa n-aiba, (nu exagerase),
Din straie, zdrente de barson,
Cand lumea asta o lasase.
Asa a fost, nu altcumva,
Golas pieri, fara zorzon;
Ba, pe deasupra, cand murea,
Simtea al dragostei canon
Mai ascutit ca un piron
De la curea, pana la oase.
(Noi dam mirarii noastre ton),
Cand lumea asta o lasase.
Printe ca soimul acvilon,
Plecand, o dusca buna trase
De rosu vin, acest craidon
Cand lumea asta o lasase.
|