de FRANCOIS VILLON
Sa-i iese-n cale bestii scuipand foc,
Ce Iason, Lana cautand, zarise;
Sa se preschimbe-n animal pe loc,
Cum sapte ani Nabucodonosor patise;
Sa piara in razboi precum troienii
In jaf viclean, din pricina Elenii;
Cu Tantal impreuna fie azvarlit
Si Proserpina-n iadul nesfarsit;
Mai rau ca Iov chinuie viata toata,
Ca Dedalus in turn inlantuit,
Cine-ar vrea raul Frantei vreodata!
Sa cante patru luni pe fund de iaz,
Cu capu-n jos, ca un buhai de balta,
Inlantuit la vasle, pe-un barcaz,
Ca boul traga-n jug, vandut la Poarta,
Ca Magdalena, ani treizeci ramana
Golas, fara vreun strai de in sau lana;
In lac precum Narcis piara-necat,
Ca Absalom, de plete spanzurat,
Ca Iuda, singur sa isi dea rasplata,
Ca Simon Magus moara ne-mpacat,
Cine-ar vrea raul Frantei vreodata!
De-ar fi ca-n vremea lui Octavianus iara:
Sa-i dea sa-si bea tot aurul topit,
Sa-l puna intre pietrele de moara,
Precum pe Sfantul Victor l-au zdrobit;
Sau aruncat in mare piara-nabusit,
Mai rau ca Iona, de balena inghitit;
Pe veci de razele lui Feb fie uitat,
De-al Herei har, de Venus alungat,
Loveasca-l Marte cu puterea-i toata
Cum lui Sardanapal i s-a-ntamplat,
Cine-ar vrea raul Frantei vreodata!
Printe, sa-l poarte Eol, vijelie,
La Glaucus in codrii din pustie,
De unde si speranta-i alungata,
Si-n veci de virtute lipsit sa fie
Cine-ar vrea raul Frantei vreodata!
|