de FRANCOIS VILLON
(Balada care se termina in R)
Falsa frumusete, scump e-al tau dever,
Rea fara margini, de-un dulceag amar,
Amor mai crancen ca un dumicat de fier,
Numele ti-l pot spune, sigur ca dispar:
Chin prefacut in farmec, inimii calvar,
Orgoliu ascuns, prin tine oameni mor,
Iar ochii tai n-au mila; legea cere doar
Sa nu dai in sarman, sa-i fii de ajutor.
Mai cu folos catam si mai cu spor
Altunde ajutor, cinstire chiar;
Reazim de n-oi gasi, izbavitor,
Trebuie, rusinat, sa plec hoinar.
Hei, mic si mare, mila asadar!
Ei, cum e? fara scut va fi sa mor,
Sau te induri, cum scrie in glosar,
Sa nu dai in sarman, sa-i fii de ajutor?
Dar vremea ce-ofileste trece-n zbor,
Iar nurii tai, uscate flori imi par.
As rade eu, dar falcile ma dor,
Ba-i nebunie, am aceeasi soarta doar:
Mosneag voi fi; tu sluta, fara har.
Deci bea, pana izvoru-i curgator,
Nu imparti la toti din cel amar;
Sa nu dai in sarman, sa-i fii de ajutor.
Print iubitor, amant prea temerar,
Nu vreau sa-ti fac in ciuda, cartitor,
Dar inimii, Domnul nu-i cere in zadar:
Sa nu dai in sarman, sa-i fii de ajutor.
|