de FRANCOIS VILLON
Tata Noe, al vitei plantator,
Si tu, Lot care-n pesteri ai baut,
Pe-atat, incat te-a amagit Amor
Sa-ti iei fetele tale-n asternut
(Aici, nu vina sa-ti aduc am vrut),
Arhitriclin, in arta lor versat,
Tustrei, rogu-va faceti cunoscut
Duhul lui Jean Cotart cel raposat!
Din vita voastra a purces candva,
Caci doar un vin de soi l-a multumit,
Si-avere doar un piepten mai avea;
E drept, tragea la toarta iscusit,
Din maini sa scape cupa n-a gresit,
Nici trandav la baut nu fu vreodat :
Nobili seniori, lasati nestavilit
Duhul lui Jean Cotart cel raposat!
Ca omul beat, impiedecat si sui
Adesea il vedeam in drum spre casa
si-odata s-a ales cu un cucui,
Imi amintesc, prea o facuse groasa.
Pe scurt, n-a fost betiv pe lume ca sa
Bea mai vartos, din zori in inserat;
De striga, aiba calea lesnicioasa
Duhul lui Jean Cotart cel raposat!
Printe, nici a scuipa n-ar fi putut,
Striga mereu: Vai, gatul mi-e uscat,
Nicicand sa-si stinga setea n-a stiut
Duhul lui Jean Cotart cel raposat!
|