de IOAN CRACIUN
si tu eugen bunaru
citind poezii si vorbindu-mi
despre secolul de prabusire al orasului
(iata un tren sparge dorinta noastra
de a fugi)
cineva imi smulge cuvantul
niciodata rostit
(este poate sarutul negru al femeii
cu nume de cantec)
proptiti in imaginarii piloni ai orasului
vorbeam despre nefericirea de a scrie
un poem
(nestiinta de a ne domina
pornirile afazice)
si la final umbrele
bunilor mei gata sa-mi rascumpere
poemul cu blana unui miel ucis
inainte de soroc
|