de Daniel Silvian Petre
Cand eram copil, demult
Iar ploaia inca nu era
O masturbatie acida,
Fugeam departe de oras s-ascult
Pamantul norii cum verde ii chema,
Ca marul ascuns in omida.
Voiam sa-i spun pamantului ceva
Asa, ca de la om la om
Si as fi vrut chiar sa-i si cant;
Dar nu puteam, caci vocea mea era
Inca de-atunci, un tarait de telefon
Intr-un mormant.
|