de Mircea Barsila
Un drum
fara statii de autobuz, fara fantani si ghirlande
(zapada: muiata, potecile: intortocheate,
asa cum sunt si cele facute, in lungul vremii,
de cerbii funerari). Si dintr-o data creierul
prefacandu-se intr-un liliac de noapte,
aripile sale in dezmortire: un nou inger!
delicate retineri,
infinite ocoluri.
Si falfaitul de pasare al poeziei prin tufisuri.
Si peruca ei din bucle de zambila si din litere
incalcite ca serpii. Nici o deosebire
intre mersul nostru si al betivilor: intreruperi
si ezitari, stersaturi si reluari. Un drum
despre care se spune ca este sublim cum suierul
vantului, cand se intoarce, in mormintele sale. Si
zapada stopita, in urma noastra, cu broboane de sange.
Chiar si luna este o pata de sange pe geamuri.
Chiar si cuvintele miros a sange la fel ca paianjenii.
Intreruperi si ezitari. Stersaturi si reluari. Un exod
in regatul propriilor noastre tenebre.
|