Cavalerul Toggenburg

Inspaimanta saracini.
Toggenburg poarta omor ul,
Teroarea la musulman.
Dar in inima lui dorul
E mai mare dup-un an.
L-a suferit, dar l-apasa;
Nu-l mai poate suporta;
Arme, camp, glorie lasa
Spre-ale sale-a se-nturna.
Si p-a marii und-amara
Vede-un vas vele-ntinzand;
Se-mbarca spre scumpa tara
Unde-e viata s-al lui gand.
Ajungand la castel, bate
Infocatul pelegrin
Vai? ca fulger il strabate
Raspunsul d-amaruri plin:
“Este-a cerului mireasa
Aceea ce cauti tu;
Ieri fu ziua cea aleasa
Nunta ei cand se facu.”
. . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . .
Abandona, nu-si mai vede
Al parintilor focar;
Armele nu-si mai revede,
Nici fidelul armasar.
De la Toggenburg apune
Jos spre vai, necunoscut;

Peste membrii nobili pune
Vestmant aspru, rastesut.
O coliba izolata
Isi cladi-mprejurul ei,
D-unde closterul s-arata
Printre frunzele de tei.
Astepta de dimineata
Pan’ l-al soarelui apus,
Cu speranta muta-n fata
Si cu suf letul sau dus.
Catre closter sus din vale
Ore-ntregi in sus cata
Spre fereastra scumpei sale
Pan’ fereastr-a rasuna,
Pana cand el s-o mai vaza,
Pana ce chipu-i venea
Ca d-un angel dulce raza
Jos spre vale-a se pleca.
Si-n dulcea lui reverie
Adormea prea consolat,
Asteptand cu bucurie
Al zorilor revarsat.
Stete astfel zile multe,
Ani intregi tot astepta
Attentiv ca sa asculte
Ori fereastr-a rasuna,
Ori dilecta sa-si mai vaza,
Ori chipu-i a s-arata,

Ca d-un angel dulce raza
Jos spre vale-a se pleca.
Astfel, intr-o dimineata
Era mort tot asteptand,
Cu paloarea mortii-n fata,
Spre fereastra cautand.