de FRANCOIS VILLON
- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce ma mai tin doar intr-un firicel:
Licoare n-am, nici vlaga a batea,
Vazandu-te retras si singurel,
Trist, alungat la colt ca un catel.
- De ce-s asa? - De viata ta sucheata.
- Ce-ti pasa tie? - Port durerea toata.
- Da-mi pace! - Cum? - A cugeta ma lasa.
- Cand va fi asta? - Cand oi creste-odata.
- Altcé nimic nu iti mai zic! - Nu-mi pasa!
- Ce ganduri ai? - Sa fiu om de valoare.
- Ai implinit treizeci! - Cat un catar, si ce!
- Pai esti copil? - Ba! - Mi se pare
Esti apucat! - si cum, de gat ai vré?
- Nimic nu stii! - Ba stiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi ca ma zburlesc,
Si iar ne hartuim de esti ciudoasa.
- Esti chiar pierdut! - O sa ma opintesc.
- Altcé nimic nu iti mai zic! - Nu-mi pasa!
- Eu am mahnirea; chinu-i pentru tine.
Daca erai un biet netot, zevzec,
Te-as fi iertat, hai, treaca de la mine.
N-ai griji: bun, rau, la tine se petrec,
Ti-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei sa dai onoarea pe nesabuinta!
Sa-nveti din asta, nu ai trebuinta?
- De toate oi scapa, intins pe masa.
- Doamne, ce alinare! - Cata elocinta!
- Altcé nimic nu iti mai zic! - Nu-mi pasa!
- De unde ast necaz? - E nenorocul care
Insusi Saturn mi-l puse in boccea,
Ursita cand mi-a scris. - Prostie mare!
Stapan pe soarta esti, nu sluga sa,
Cum Solomon in cartea lui scria:
'Stau in a celui intelept putere,
Si zodii, si planete, dupa vrere'
- Raman cum sunt, ursita mi-e aleasa.
- Ce spui tu? - Zau, credinta-mi cere.
- Altcé nimic nu iti mai zic! - Nu-mi pasa!
- Vrei sa traiesti? - Domnul sa-mi dea putinta!
- Iti trebui . . . - Ce? - Mustrari de constiinta,
Lectura multa. - Ce? - Carti de stiinta.
Lasa smintitii! - Oi mai vedea eu, lasa . . .
- O sa tii minte? - Daca-mi dau silinta.
- Nu sta pana cand dai de suferinta.
Altcé nimic nu iti mai zic! - Nu-mi pasa!
|