Coada momitelor

Iesir-atunci la lume genonii, sapajucii,
Talapii si malbrucii,
Momite lungi in coada, si sustineau mai tare
Ca minte ca sa aiba si gust, talent, stiinta,
Prestigiu cu diplome ca cei din seminariu,
E foarte necesariu
La o momita coada. Si spre incredintare,
Zicea ca de spinare
Si cap, si coad-atarna; si unul la o parte,
Si alta-n jos de alta, dupa firesti cuvinte,
Maduva de la coada spre cap in sus se-mparte
S-aduce multa minte.
Iar cinci machii, pe care codata adunare
Ii sustinea sa intre la rege in favoare,
Spargandu-se striga:
Ca fara de aceasta regala codatura
Ce-ar fi de o momita? si ce-ar mai semana?
Un monstru spaimantabil, un OM! o pocitura!
(Caci omu-ntre momite e proasta creatura.)
Partitul de a treia pe branci se opintea
Sa-mpinga inainte, sa poata incapea
Aleasa lor culoare
La rege in favoare.
Acestia, fireste, erau d-ai moderati,
Mutoi mai ideati,
Un soi de popioni,
De babuini, mamoni.
Ei nu condamnau coada, ziceau ca-i lucr u bun!
Dar ei aveau codita! si-n public toti propun
Ca buna este coada, dar nu asa prea mare,
Si caci excesu-n toate aduce incurcare;

Nici ciunt nu este bine, nici natarau codos,
Ci colea, cum se cade, de mijloc e frumos.
Si cat pentru aceasta, madrilii-s numai buni.
Iar regele, cu totul uimit si asurzit,
D-atatea mari cuvinte si intrigi, r ugaciuni
Cu totul ametit,
Rand unul cate unul se puse a-i numi
In posturile nalte, sa vaza ce-a iesi.
Si el, si tara-ntreaga vazura-nvederat,
Ca lucru luminat,
Ca, cum intra in functii, momita tot momita;
Si coada, si codita,
Si ciontul, tot un drac:
De smorfuri nu se luasa, ce stiu aceea fac.
Momita, biet, cu coada si omul cu sistema
Se crede ca e-n stare a dezlega problema;
La una vedem smorfuri, la altul declamatii;
Una uimeste bestii, si altul stinge natii.