de FRANCOIS VILLON
Un popa gras in pufuri lenevea,
In cald iatac, cu scoarte captusit;
Madame Sidoine alaturi tolanea,
Gingasa, alba, trup ferchezuit,
Si zi si noapte beau nectar, tihnit,
In ras si-alint, sarut si imbiere,
Cu trupuri despuiate de placere.
si cum ii oblicesc prin cep uscat,
Imi zic: ca sa alungi orice durere,
Cel mai de pret e traiu-ndestulat.
De Franc si cu Elena lui aveau
Asemeni vieti de tihna si de pace,
A ai si ceapa nu mai miroseau,
Scovarda unsa nu stiau a face.
Nu dau pe lapte prins si pe potroace
O ceapa degerata; nu caut sfada
Ca dorm sub trandafirii din livada;
Nu-i mai tihnit pe podina un pat,
Ce ziceti voi? E rost de vreo tagada?
Cel mai de pret e traiu-ndestulat.
Mananca pita neagra de secara,
si beau tot anul apa de cismea.
Pasari de-aici la Vavilon ce zboara,
Cu pretul lor, o zi n-as ramanea,
Un ceas sa ma opreasca n-ar putea.
Da Doamne, Franc Gontier sa aiba pace,
Langa Elena, sub rozar de-i place;
De le e bine asa, nu-s suparat.
Cu viata de la tara n-am ce face;
Cel mai de pret e traiu-ndestulat.
Printe, impaca-ne cu-n sfat cuminte.
Cat despre mine, de nu-i cu banat,
Aud de mic copil si iau aminte:
Cel mai de pret e traiu-ndestulat.
|