Adrian Paunescu
Inchide fereastra, perdeaua o lasa,
Da zgomotul marii afara din casa,
Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec,
S-ascult al rodirii si-al tainelor cintec,
Sa fiu tot o rana, sa fii tot o rana,
Materia-n fierberea ei grosolana,
Sa trecem in moarte din cauze varii,
Cu marea venind catre noi ca barbarii.
Eu las adevarul acesta sa steie,
Esti cea mai fierbinte si dulce femeie,
La noapte, plingand linga tot ce ma doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.
Da marea afara din casa si vino,
Nestinso, neblindo si iar nestraino,
Pereche de umbra noptateca pune
In contul durerii ca esti slabiciune,
Ca inima-mi pica din piept si ma cheama,
Ca sufletul meu te considera mama,
Ca norii se-aduna si vremea se strica
Si eu, stand sub grija, te tin ca pe-o fiica,
Dar tu dintre toate mai noua, mal vechea,
Imi esti dulcea urnbra, impasul, perechea,
Tu, drama cu mii de solutii gresite,
Te pling pana ochii imi ies din orbite.
Fii azi rizatoare, fii azi optimista,
Solutia buna e-n noi si exista
Si daca, iubito, femeie visata,
Ar fi sa ne stingem curind, nu odata,
Din dragostea noastra nebuna si buna,
Cu marea in casa, si-n pat arsi de luna,
Eu stiu ca s-or naste sub cinice astre
Alti doi sa repete-ntrebarile noastre.
Ti-ai naste copilul, ti-as naste copila,
In pumni de olar ar surade argila
Si daca nu e Dumnezeu sa auda
Ce lupta dam astazi cu moartea cea cruda,
Din dragostea noastra, prin timpul prea greu
S-ar naste el, vindecator Dumnezeuul,
Pe tronuri sarace suindu-si fiinta
Ar face sa cinte prin noi suferinta.
Iubito, amana secunda fatala,
Sa dam alor nostri si drama si boala,
Copiilor nostri sa dam sa invinga
Prin ei tragedia cu chip de seringa.
Da zgomotul marii afara din casa,
Vreau liniste, liniste, marea m-apasa.
Vreau moartea sa vina sa lupte cu mine,
Eu sunt cineva, moartea e oarecine.
Si muta din tine in mine durerea,
Ca tot ti-o voi lua folosind mangaierea
Te-nchina si crede, in mine te muta,
Cu jale cu tot si cu clipa temuta.
Si daca se-ngaduie fapta aceasta,
Cu pumnii aprinsi mergi si sparge fereastra,
Sa intre barbara si tulburea mare
Prin noi in pamantul pe care nu-l doare,
Sa intre saratele zbateri si unde
Sub toti cei ce n-au simtaminte profunde,
Sa-mi spele armura, sa-ti treaca de coapsa,
Caci marea e singura lumii pedeapsa,
Sa rupa, in val, santinele de veghe,
Caci marea e singura mortii pereche,
Sa vina fatal, consfintind cu toti solii
Mutarea in mine a dramei si bolii,
Sa vina sa stinga cu tot viclesugul
Si lampa din casa si ochii si rugul
Si-apoi sa ma duca departe, departe,
Satulul de viata, bolnavul de moarte,
Sa-ti scriu carti postale pe piele de cega
Din Marea Nipona, din Marea Norvega,
Din Marea de Flacari ce plange sub mare,
Iubito, pedeapsa, iubito, mirare,
Iubito de neguri, inbito de luna,
Iubito de taina si jale-mpreuna,
Iubito de carne, iubito de soapte,
Suav miazazi si brutal miazanoapte,
Dar astea sint simple si bune cuvinte,
Sint legile care fac vieti si morminte,
Dar astea nimic nu inseamna cind vine
O grija la mine si moartea la tine.
Apleaca-ti fiinta prin ceata albastra
Sa nastem salvarea din dragosten noastra
Si roaga-te fiului tau ce e-n tine,
Sa vina mai repede, sa-ti fie bine.
Sa vina sa urle ca mama si tatal
Ii sint dusi la moarte; el sovaie, iata-l,
Da singele tau, pur si tinar, sa-1 creasca
In ritm fara pauza neomeneasca,
Da pantecul tau, rodniciei, semintei,
Fii gazda nu bolii, ci vietii, fiintei,
Tu meriti pamintul sa-ti stea sub picioare,
Regina prea blinda si nemuritoare,
Din mare sa-ti bata matanii catargul,
Cum buzele tale isi tinguie arcul,
Cum inima mea te-a gasit si te stie
Si esti bucurie, si esti tragedie.
Hai, vino, in linistea mea neguroasa,
Da zgomotul marii afara din casa
Si-n larmele lumii si-n templele marii
Sa nasti Dumnezeul cinstit al salvarii.
