de Mihai Octavian Ioana
Acest spatiu enorm, aceasta odaie
Va adormi cuvant cu cuvant pana la fraza
Acum cand parasit iti incerci puterile
Ascunzandu-te prin fiecare obiect din casa.
Locuiesti in mobile, in vase
In lemnul usii sau in coperti
Mobila fiind iubesti mobila
Te afunzi intre file si astepti.
Deodata incepe sa curga tacerea
Peretii pleznesc in crevase
Pe solul cuvintelor, ametitor
Raman dare fierbinti si lucioase.
Si toata ruptura cu care ghetarul
Umple dupa-amiaza ta adolescentina
Seamana a injuratura cat timp o turma de porci
Continua sa se desfete-n lumina.
|