de Dan Danila
lui Mihai Posada
Va mai trece o vreme pana cand,
dupa un an de taceri sub ursa mare,
de intrebari dormind in eter,
ochii nostri vor sclipi sub aceleasi stele,
cand, ametit de aceeasi muzica veche
iti voi fura cuvantul din gura
intre timp facem schimb de aer la plic,
incercam sa echilibram atmosfera
continentului scuturat de frisoane -;
razboiul e izul amar de taciune ud,
e fata secata de lacrimi,
e mana ascunsa la piept
si la fiecare rascruce apare o vama
cu zidul surpat peste noapte
din frica diurna iar inaltat,
pe cand estonienii se plimba
prin londra vestoanelor
cu mainile ridicate a salve
si accent desuet de sueta -;
in fata caminelor arzand
la fiecare masa se vorbesc trei limbi
si bunicii privesc sever din tablouri.