|
Mircea Barsila
Intunericul ca un cutit ruginit, fara memorie ca ingerii,
ungherele fiintei, lupul in vizuina
si oile aflate pe inima lui la pascut (ma simt fara rost
ca un lup de hartie!). O alta jumatate a durerii:
fiecare dintre noi. Steaua incertitudinii, capacul unei
fantani. Atatea lucruri pentru care impozitul
ar trebui platit in seminte de merisor, in lacrimi smulse
cu ata la fel ca dintii de lapte. Atatea flori
asteptand sa fie mutate din partea fara ferestre a naturii
in cealalta. Si ce ar putea sa le explice pietrelor mici
un poet? Ce ar putea sa le spuna despre craniul
pe care Dumnezeu il tine in maini pentru a roti astrele?
Despre tristele menuete ale omizilor? Steaua incertitudinii
si zgomotul de masina de cusut al noptilor. Capacul unei
fantani si muzica in ipostaza dionysiaca: leitmotivele sale
de coafiura impletita dupa modelul serpilor incolaciti.
Poate ca oricare dintre noi s-ar putea socoti cel dintai
om izgonit din rai. Poate ca pestii sunt literele unei scri-
sori: imi scrie fata cu palos de la fereastra de sus
a apelor - scrie si plange, scrie si suspina. Un drum
facut cu o masina de ocazie - aceasta viata. O scena
care nu are mai mult de noua pe zece - realitatea.
Intr-adevar,
ce le-am putea explica, la urma urmei, pietrelor? Ungherele
fiintei, lupul in vizuina si sufletele noastre la fel
de murdare ca niste animale bolnave. Fara memorie ca ingerii.
O alta jumatate a durerii: fiecare dintre noi.
|
