de Gabriel Timoceanu
Asta nu exista, preafrumoasa Gherghina.
Imparatiile se succed ca ghicitorile.
Ceea ce ghicesti moare
Cu garda palatului cu tot
Cu adulterul imparatesei
Cu atata lichid si umoare
Ceea ce tu, Gherghino, ghicesti
Inchipuieste-ti dispare, moare.
Adanc puterea aceasta a ta
Acest dezmat de paloare,
Adanc adoarme copii prin crese
Si prin abatoare
Legile sunt o durere, iar durerile sunt
chiar tu, Gherghino.
Frumoase judecati pot si sentimente,
Cinismul ce-l afisez chiar este
si nu ascunde deloc
un mare sentimental timid.
Poate un vag
Poate un vid.
*
Scriu greu, anevoie izbucnesti
geiser, din secundele mele
nimic nu mai inventez
nici trecatori nu mai musc
ci numai lumini palpaie noaptea
in apartamentele mele
melodrama presupune absenta
nostalgie si Freud
singuratatea mea e altceva
decat mine
trist e ca nu numim aceleasi
lucruri cu aceleasi cuvinte
uneori inteleg aceasta, atunci
singuratatea mea esti tu.
*
Se poate spune
ca n-avem caderea
aceea pe timp
ce-a ivit fulgeratia
Incetul e o betie
A disperarii intre cuburi
ce trebuiesc aranjate
Sa facem dar zidul
sau tunelul
sau umanul
cum zic proorocii prin ziare.
Zidirea vietilor
N-are nimic tragic
nimic crucial
si de fapt plangerea ce o fac
nu e catre voi si nu e plangere.
Te-am ales pe tine
Din pricini metafizice
albastre si verzi.
Am sa lucrez in timpul
ce ne ramane incolo
cu tine am sa lucrez realul
Broasca spinala vei fi
si voi studia legile iubirei
si nevoia de-a studia
Voi studia cariile
in singuratatea de doi
ce-o vom naste,
Broasca spinala aflandu-ma
Cand zicem aiurea zambind tamp
Ca ne iubim.
*
Vremea in care
nici o razvratire
nu te incearca
in care aprobi tamp
in toate partile si intelegi
ca Asa trebuie sa fie
mai tarziu singuratate vei numi
vremea aceasta.
|