de Mircea Barsila
Asta nu-i chipul meu - am strigat.
Asta nu-i sangele meu. Ma aflam la vanat
si pentru o singura clipa am intrezarit-o,
din goana calului pe mama: cobora pe o scara albastra
din cer. In departare, palpaiau focurile pentru lupi
ale ciobanilor. In departare, apele se desparteau
de izvoarele lor. Ademenitoare flutura, in departare,
basmaua purpurie a lunii. Eram la vanat
si dadusem, printre fragute si tarsuri, de urmele lor:
ale anilor mei, pribegii, la numar aproape treizeci
si noua. In departare, palpaiau focurile. In departare
urletele lupilor se daramau peste dealuri. Asta
nu-i chipul meu: am strigat. Asta nu-i sangele meu.
Si iarasi, doar pentru o singura clipa, am intreza-
rit-o pe mama: secera buruieni in lungul unui gard.
Gardul : nalt. Buruienile: nalte. In departare,
apele se desparteau de izvoarele lor.
In departare, treizeci si noua de lupi
se sfasiau intre ei.
|