De Omar Khayyam
In sfere fara nume inalt m-am avantat,
Dar zboru-a fost cadere in cercul pamantesc.
Si n-am avut cui taina aici s-o-mpartasesc.
Si plec pe-aceeasi poarta pe care am intrat.
Pe drumul Cunostintei, spre fascinanta Mecca,
Vor toti sa mearga. Unii il cata ceas de ceas.
Ca l-au aflat zic altii. Dar intr-o zi un glas
Are sa strige: 'Nu e nici drum si nici poteca!'
In valmasagul vietii acei sunt fericiti
Ce cred ca le stiu toate, si cei ce totul neaga.
Si eu am vrut sa-mi fie cunoasterea intreaga
Si-azi pizmuiesc pe orbii pe cale intalniti.
Cortina sortii-i trasa si nimeni n-a patruns
Destinul plin de taina ascunsa in culise.
Am cautat o viata, dar n-am aflat raspuns.
Intrarile enigmei raman mereu inchise.
Sunt gata de plecare - si timpul ce mahnit e!
Din mii si mii de perle doar una am strapuns.
Idei fara de numar raman netalmacite,
Pe tarm un cer de ganduri raman fara raspuns.
Cel care prin stiinta ajunse pan la stele
Fu refuzat de taina de dincolo de ele.
Si-acum sta ca si bolta pe spate rastignit,
Uimit in veci de astri si pururi ametit.
Exista-o usa-ascunsa ce-nchisa sta mereu.
Si este-un val prin care razbat graiuri straine.
De tine se vorbeste acolo si de mine.
Dar valul cand cadea-va, tu n-ai sa fii, nici eu.
Un calaret se pierde in negura-nserarii.
Ce drum l-asteapta oare la marginile zarii?
Paduri? Campie stearpa? - Nu stiu. lar maini, ce scrie?
Va fi intins pe iarba, ori sub ea? Cine stie?
De ce toti inteleptii si sfintii, dand cu gura
In a vorbi de lumea din cer, - s-au dovedit
Profeti doar ai minciunii? Dispretu-a desmintit
Cuvantul lor, iar gura le-a astupat-o zgura.
Pe-un intelept batran l-am intrebat:
'Ce stii despre acei care-au plecat?'
'N-au sa se-ntoarca-n lume niciodata.
E tot ce stiu. la cupa si-o bea toata!'
Sunt clipe cand imi pare ca tot ce-a trebuit
Sa aflu despre lume, demult am deslusit.
Dar stelele ma mustra tacut din patru zari:
„N-ai dezlegat nici una din marile-ntrebari.'
Din pragul aurorii cocosu-ti aminteste
Ca s-a mai scurs o noapte din scurta ta viata.
Ca in oglinda roza pamantul straluceste,
lar mintea ta si astazi va bajbai in ceata.
Multe-nvatai si multe cu voie-am si uitat.
In mintea mea tot lucrul un loc anume-avea.
Dar tihna-abia aflat-am cand totul-am aruncat,
Stiind ca-i imposibil sa afirmam ceva.
Principiu-ascuns e-n taina. Plutim in nestiinta.
Caci dincolo de mine tot necuprinsu-i mut.
De jos pan la maestri aceeasi neputinta.
Caci neputinta-i totul ce-un san a conceput.
In spatele cortinei din veac se afla-ascunsa
Adevarata fata a vietii si a lumii.
lar tarna ni-i salasul. Dar si-n imperiul humii
Ne-asteapta alta taina, la fel de nepatrunsa.
Am intrebat Savantul si-am intrebat si Sfantul
Sperand c-au sa ma-nvete suprema-ntelepciune.
Si dupa-atata ravna atat se poate spune:
Ca am venit ca apa si-o sa plecam ca vantul
In lume ca pe-o minge ne-arunca-un joc fatal.
Ne azvarle-n dreapta, n stanga - precum vrea jucatorul.
Si doar cel ce ne poarta mereu din val in val,
El singur stie sensul, el stie adevarul.
Din cati scrutara noaptea in jur nelinistiti,
Spre cercul Umbrei nimeni un pas nu a facut.
Ce-amar va fi fost, Eva, intaiul tau sarut,
Ca ne-ai nascut atata de desnadajduiti.
Fiinta si Neantul, Pamantul, Nesfarsirea
Cu logica si metrul, si chiar si fara ele
Le-am definit adesea. Dar n-avui nicairea
Mai multa profunzime ca-n fata cupei mele.
Khayyam cosea la cortul filosofei. Dar
Cazu in creuzetul mahnirii. Si-atunci fumul
Fu spulberat de Parce in patru vanturi. Scrumul
L-a dat pe mai nimica un negustor avar.
Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.
Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.
Straini suntem oriunde. Ni-i casa in tarana.
Bea si termina-odata cu vorbe de prisos!
