de Mircea Barsila
Aceasta lume si pletele ei
din care picura venin cand se piaptana.
Fantanile. Zloata. Vazduhurile. O trista regresie:
de la aur la bronz si de la argint la fier.
Si caintele noastre - atat de misele! -
de fapturi izgonite cu nuiaua din rai. Aceasta
lume si pletele ei din care picura venin:
de serpi si de vipere. Vor veni femeile
- cele sfinte si stranii - si vor posti pentru noi. Niste tipari
in cautarea apelor parasite, in lungul vremii,
de intreaga lor semintie: cuvintele. Si luna
sub care ne simtim pana dimineata
un fel de ganganii arhaice
priponite sub greutatea umeda a unei pietre.
O trista regresie: ori de cate ori ploua
ne ruginesc degetele de la picioare. Fantanile.
Zloata. Vazduhurile. O aratura care incepe din fata
portilor deschise ale ochilor: tristetea. Si nici
toiagul nu ne mai asculta: lovim, in zadar,
cu lemnul sau marea.
|