Indragostit de Bucuresti

De el ne-am saturat, dar el ne place,
el e un prag lovit sa vezi alt prag,
si-acum, cand sint satul de locul zilnic
ma simt golit si-mi e deodata drag.

Pe piatra lui am tot batut cadenta
si-am s-o mai bat atat cat voi trai,
spre un Olimp ascuns pe orice strada
in cautarea marii poezii.

Aici m-au sufocat cu dulce teii
si au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viata
si am nascut si-am ingropat idei.

La Bucuresti, copilaria toata,
visam s-ajung sa pot si eu vedea
celebrii ciini ce au covrigi in coada
si sa-ntilnesc si eu pe mama mea.

Eu vara as iubi-o pe orbeste,
dar simt ca toamna-i anotimpul meu,
cand frunze si lumini pe bulevarde
mai dau halou parerilor de rau.

Cand pe terase se mai bea o bere
si oamenii romante triste vor,
si-n curti se face vin din must de struguri
si toti bucurestenii au umor.

L-am parasit destul, ca azi sa-l caut
si sa-l gasesc intodeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e in orice caz.

Ma pregatesc sa fug din nou in tara
si sa cistig aripi dumnezeiesti,
sa pot gusta melancolia toamnei
in fiecare colt de Bucuresti.

3 august 1989