Lacul

A zilelor mai frumoase placerile fugatoare
Lasati sa gustam, lasati!
Destui ticalosi va striga, ce necazu-i impresoara;
Curgeti, pentr u ei grabiti;
Luati cu ale lor zile grijile care-i doboara
Si uitati p-ai fericiti
Dar ce cer? desarta ruga! minutele trec, n-asteapta,
Vremea-mi scapa, s-a pierdut;
Eu zic noptii sa-ntarzie, aurora se desteapta,
O-mprastie a trecut!
Sa iubim, sa iubim dara, de secunda ce grabeste
Grabiti sa ne bucuram;
Vremea este fara tarmuri, omul liman nu gaseste;
Curge, si noi naintam!”
Timp gelos! e cu putinta aceste ceasuri sfintite,
Cand amorul in lungi unde ne revarsa fericiri,
Sa zboare de noi departe, asemenea de grabite
Ca si in nenorociri?
Cel putin nici a lor urma, si ea nu sta, piere, zboara?
Ce! de tot le-avem pierdute? mai mult nu le vom af la?
Vremea care ni le dete, vremea care le omoara
Mai mult nu ni le va da?
Trecut! Nimic! Vecinicie! Abisuri negre, noptoase!
Unde sunt zilele noastre care-n veci ni le-nghititi?
Spuneti, ne veti mai intoarce aste placeri fioroase
Pe care ni le rapiti?

O, lac, si voi, stanci tacute, pesteri si paduri umbroase,
Voi, ce vremea va pastreaza sau va poate re-nnoi,
Pastrati tinerea de minte acestei nopti prea frumoase
Cel putin a va-nsoti.
Fie cu tine-n repaos, fie si in vijelie,
Frumos lac, si in privirea dealurilor ce-asudez,
Si-n aste salbatici rape, si-n brazii ce cu mandrie
Malul tau incoronez;
Fie-n zefirul ce sufla, ce tremura in verdeata,
In sunetele din vale ce vaile le raspund,
In steaua d-argint in frunte ce albeste a ta fata
Cu raze ce-abia patrund;
Si vantul ce tare geme, si trestia ce suspina,
Miroasele rasfirate din aer u-mbalsamit,
Tot ce se vede, s-aude, toate ele ce n-au vina,
Tot zica: ei s-au iubit!