de FRANCOIS VILLON
Cinci simturi toate: ochi, urechi si gura
Cu nas si pipaitul dimpreuna
Cu madulare, slabe de-o masura,
Din locul lor, fiecare astfel spuna:
Slavita Curte, care-aici ne-aduna,
Necazul nostru ai stiut a-l drege,
Ori, numai limba n-ar putea alege
Destule vorbe ca sa-ti multumeasca;
Deci toate iti graim, fiica de Rege
Mama a celor buni, sora-ngereasca!
Frange-te inima-n frigare intepata
Si nu te-ncrancena asa de tare
Ca stanca din desert, ce altadata
Iudeilor fu setei alinare;
Curgeti, voi lacrimi, pentru indurare;
Ca inima-n umilu-i suspinat,
Lauda Curtii, soata Sfantului Regat,
sansa francezilor, strainii te slaveasca,
Inalta zamislire-n cer curat,
Mama a celor buni, sora-ngereasca!
Voi, dintii mei, din gingie saltati,
Iesiti nainte, multumire dand,
Ca orga, clopot, goarna sa cantati,
Azi grija mestecatului uitand;
Ganditi ca mortii ati fi fost, pe rand,
Splina, ficat, plaman cu suflul tau,
Tu trup stricat, ce ii placuse, zau,
Ca ursul, porcul sa se mocirleasca;
Curtea slaviti-o, pana nu-i mai rau,
Mama a celor buni, sora-ngereasca!
Printe, trei zile pas nu-mi interzice,
Sa-i vad pe-ai mei, adio sa pot zice,
Caci fara ei n-am cine sa-mi plateasca,
Slavita Curte, fiat, nu dezice,
Mama a celor buni, sora-ngereasca!
|