de ADRIAN DERLEA
nu intotdeauna se vede bine aceasta localitate
de beton armat cu buruienile ramase dincolo
de ultima artera
nici locul unde nu demult
ii spuneam “iubito” clipei de liniste ca si femeii
pe care o simteam prima data fierbinte si tremurand
in palmele mele
cu toate ca mama a vrut sa m-aduca pe lume
aici
- abia tarziu de tot am inteles ce e un copac
iarba, noroiul, lumina petromaxului,
un cal
pana tarziu de tot
lumea era doar calatoria pe care-o faceam o data
pe an
cu parintii pana la parintii lor
cincizeci de minute la dus
si tot cu trenul cincizeci de minute la intors
|