de Mihai Octavian Ioana
1.
El trece prin oras ridicand
Deasupra capului bastonul alb.
Drumul sau este acelasi in fiecare zi.
De la turnul de apa la brutaria din colt
posta si internatul de fete.
O vreme s-a crezut ca ar aduce noroc.
Fetele il intampinau dimineata
temandu-se de matematica, de chimie.
Pana-ntr-o zi cand din teza uneia
a cazut o fituica.
(Zadarnic il asteptase in zori
sa-l sarute si sa se indeparteze
cu pumnii stransi).
Atunci au inceput sa-l evite pe rand.
Marii si micii.
Dupa nenorocul lor:
mai mare, mai mic.
Si nu-l mai priveste nimeni
cand ridica bastonul
si neputinta lui
opreste din miscare masinile.
2.
La marginea orasului incepe pustiul.
Fara sa fie oprit de cineva
orbul trece bariera si talpile sale incep
sa simta fierbinteala nisipului.
3.
Strazile sunt aceleasi, parca;
fetele lor gurese,
oamenii veseli.
Ei nu stiu
ca pe langa singura oaza din desert
orbul trece semet inainte
cu bastonul alb deasupra capului
semnalizand, semnalizand, semnalizand.
|