de Nicolae Macovei
ziua nu mai exista
urma ei continua sa se auda
ca o soparla pe acoperis
inchid ingrijorat usa dintre dormitor
si biblioteca
dincolo de gardul vecinilor
simt violenta tufisurilor cenusii
tensiunea norilor
zgomotele hipnotice ale orasului
maine am sa-l rog pe portar
sa schimbe cifrul usii de la intrare
nu-mi dau seama daca lumea
are ori nu sens
privesc casa cu numarul doisprezece
ca si cum as vedea ceva
fundamental pentru istorie
imi pronunt incet numele de botez
pentru a ma linisti
cineva la etajul trei iarasi
plange in hohote
vecinul cu mustata isi spala constiincios
salopeta de tinichigiu auto
intunericul e la inaltimea ferestrei
sau poate insasi fereastra mea
ma lasa sa percep direct neantul
|