de Marcel Samanta
Eu, tata, ar trebui sa fiu
o arma
care sa razbune infrangerile tale,
norii grei de deasupra amurgului
si speranta mereu de-un verde crud, exploziv.
Ar fi trebuit sa port arcul
si soimul
tintind mereu neimplinirile
care se tin lant.
Ar fi trebuit,
in numele tau,
sa vorbesc.
Eu, insa, tata,
nu sunt decat un suvoi
de sange
ce curge din rana ta nevazuta.
|