de SIMONA GRAZIA DIMA
Plangeti-l pe general,
iar nu pe ofiterii lui.
Infanteria a gasit deja un loc de scalda
si a lepadat uniforma.
Artileria - un lan de grau usor,
vartej de matase in vant, bun de vise.
Toti l-au parasit, rand pe rand,
fiindu-i numai insotitori.
El duce batalia mai departe, singur,
planuind, isi nascoceste companionii
necesari pe inca o bucata de drum
(solitudinea lui de acum -
fraternitatea viitoare). Intr-adevar,
ei se trezesc la viata si apar,
il urmeaza pe o mica portiune
din calea neconventionala,
printre scorpioni si pietre,
dand intr-una din cap ca marionetele, plangaciosi.
Tanguirile lor incep invariabil cu vorba 'noi',
desi chinul e special pentru ei
si ascunde ravase in foile dense.
Totul li se pare greseala
si nu pot accepta suferinta.
Iar generalul toarce in minte amarul caier,
studiind ce ofiteri mai trebuie iscati.
Stie ca va sosi in final si acela alaturi de care
va ispravi lupta, egalul in grad ce va matura
pleava insotitorilor, cu mana diamantina.
|