Poema didactica dupa Boileau si Horatiu

Singura natura poate mintile mari a crea,
Ea-ntre autori talente stie-a reparti si da:
Unul flacara-amoroasa poate-n versuri a descri,
Altul prin trasuri placute epigrama-a ascuti;
Unul faptele eroici trambitand a celebra,
Altul pe fluier, la umbra, pastorele a canta.
Sunt insa si oameni care nu cunosc cat pretuiesc,
Cred ca sunt un geniu mare si pe sine s-amagesc.
Oricare sujet se scrie, fie simplu ori sublim,
Bunul simt s-aiba cu rima acordul cel mai intim.
In van pare ca-unul d-alta nu se pot apropia:
Rima e sclava si stie-a se supune s-asculta;
Cand stim sa avem vointa si-n adins s-o cautam,
Mintea fara greutate se deprinde, s-o aflam.
Rima la cuvant se pleaca greutati far-a-arata
Si-l dezvolta ajutandu-l, in loc de a-l stramtora.
Dar ne-ngrijind-o, se scoala rebela, n-o poti tinea,
Si-n loc s-o retii, urmeaza intelesul dupa ea.
Ur mati, tineti dupa minte, si oricate laborati,
Lustr u, pret tot de la dansa ne-ncetat va-mpr umutati.
Multi, impunsi d-un neastampar, in fuga lor avantati,
Vor sa-si scrie-ale lor versuri d-ale mintii departati.
In monstr uoasele versuri ei cred ca s-ar micsora
Cand ca lumea al lor cuget ar voi a-si exprima;
Spuneti cugetarea voastra galant, nalt, glumet, usor,
Dar spuneti-o cum se spune, pe-ntelesul tuturor,
Dupa vorbe ingamfate nicidecum nu alergati,
Cu termeni ce nu-si au locul frazele nu le-necati.
Tot spre bunul simt sa cate; dar aci ca s-ajungem

Calea e alunecoasa si-anevoie s-o tinem;
Putin de ne vom abate, indata ne ratacim;
Drumul ratiei e unul, dintr-insul sa nu iesim.
Un autor cateodata, plin d-un plan ce si-a facut,
Pana cand nu si-l desarta, nu mai tace un minut.
De e palat ce-ntalneste, incepe a ti-l descri
Si te poarta pretutindeni, pana cand te-o ameti:
Ici, aproape, e o scara, o sala mai departat;
Sa vezi un balcon pe urma! numai aur e lucrat.
Loc pe undeva nu lasa, pe jos, pe sus, peste tot,
Unghiuri, ferestre, plafonduri a scapa de el nu pot.
Intorc la foi, intorc iara, doar d-oi da d-un capatai,
S-abia ma scap in gradina, asudat pana-n calcai.
Fugiti de stearpa-abondanta d-un asemeni autor,
Nu va-ncarcati niciodata d-amanunt obositor;
Orice prea mult se va zice e satios, neplacut,
Mintea, satie de dansul, il arunca in minut.
Cine nu stie masura, nici a scrie poate sti;
Peste alt rau dam, mai mare, vrand d-un rau a ne feri;
Un vers nu avea putere, si ajunge noduros;
Eu ma tem d-a zice multe, si devin intunecos;
Unul n-are-atatea dresuri, dar e gol, fara-ajutor;
Altul, sa nu se tarasca, se pierde de tot in nor.
Voiti publica favoare dupa drept a merita?
Ne-ncetat frazele voastre catati a le varia.
Un stil ce tine tot una si ne-ncetat unifor m,
Surda la ochi ne luceste, de el cauta s-adorm.
Putin se cata autorii nascuti a ne-ngreuia,
Care p-un ton totdauna pare c-ar psalmodia.

Ferice care in versuri e dotat d-acel mister
Sa treaca din grav in dulce, din placut in mai sever;
Cartea sa la cer aleasa, placuta la cititori,
La librari e ocolita foarte des de amatori.
Orice scrieti, vedeti bine prea jos a nu va lasa:
Stilul cel mai putin nobil si-are cuviinta sa.
Cand glumiti, vorbele voastre ne-ncetat le masurati;
Cand atingeti, fiti cu minte, singuri nu va degradati;
Nu-mi place de loc bufonul ce ma face, surazand,
Cu dispret sa cat la dansul, chiar talentul admirand.
Respectati pe cititorul. Simpli si cu arta fiti,
Stati sublim si fara morga, placuti si nedresuiti.
Auzul celor ce-asculta a multumi daca vreti,
O ureche ce nu iarta de cadenta sa aveti;
Intelesul totdauna vorbele-n versuri curmand,
Sa-nsemneze un repaos, semistihul aratand;
Ingrijiti ca o vocala, repede intr-al sau drum
Alergand, p-alta vocala sa nu-mpinga nicidecum.
Fericiti cand orice termen l-alegeti armonios;
Fugiti d-al asprelor sonuri intampin prea uracios.
Un cuget oricat de nobil, versul cel mai bun facut
Mintii nu mai pot sa placa cand urechii-a displacut.
Dati-va ideea clara, fiti in versuri lamuriti,
Cum sa va priceapa lumea, daca vreti a fi cititi.
Sunt oameni confuzi cu mintea, si cugetarile lor
Sunt ne-ncetat incurcate intr-o desime de nor;
Lumina mintii pe dansii nu e-n stare-a-i lumina.
Cata sa stiti, mai nainte pan-a scri, a cugeta.

Dupa ideile noastre toate cate exprimam
Ori le lamurim mai bine, ori mai mult le-ntunecam;
Ceea ce cunoastem bine se enunta lamurit,
Vorbele prin care-o zicem vin pe loc si nimerit.
In orice scriere-a voastra pe sine va respectati
Si-n orice exces de sacra limba s-o considerati.
Surda sunt pus in mirare d-un sunet melodios
Daca nu e la loc vorba, daca zisu-i vicios.
Nu se mira a mea minte de un pompos barbarism,
Nici d-a unui vers mandrie si-ngamfatul solicism.
Intr-un cuvant: fara limba, cel mai faimos autor,
Zica cine orice-a zice, e cel mai prost scriitor.
Orice comanda e data, voi in pace laborati,
Judecata, minte puneti, repede sa n-o luati.
Un stil repede si iute, care curge tot rimand;
Minte nu prea manifesta, judecata neavand.
Fara-a pierde star uirea, cu incetul naintati,
De mii de ori fapta voastra revedeti si cercetati;
Neteziti fara-ncetare si iar o mai neteziti,
Stergeti, lasati cateodata, uneori adaugiti.
Putin este intr-o fapta unde-erorile domnesc,
Cand schanteie si de spirit ici si colo cam lucesc.
Toate se cuvin sa fie, sa se puna l-al lor loc;
Inceputul cu finitul raspunza cu-al lor mijloc.
Arta sta-n perfectiunea amanuntelor deplin
Si-n proportia ceruta partilor ce se combin.
Si cuvantul niciodata nu mearga-a se departa
De cate vrea ca sa spuna, vorbe cu zvon a cata.

Pentr u versurile voastre voi de public va sfiiti?
Critic aspru ce nu iarta voi insiva sa va fiti.
Ignoranta e facuta singura a s-admira;
Amici buni v-alegeti voua voiosi a va cenzura,
Caror sa-ncredintati toate ei sinceri depozitari,
La orice defect al vostru sa va fie adversari.
Inaintea lor nu mergeti cu-aroganta d-autor,
Va-nvatati ins-a distinge din amic p-adulator,
Caci acesta, ca sa-si raza, s-arata-a te admira.
Vreti mai bine un consiliu decat a va lauda.
Adulatorul ti-ncepe de la a te-aplaudi,
La tot versul ce aude se face a tresari.
Pe el vorba nu-l inghimpa, tot e admirabil, sfant,
De bucurie,-l vezi salta, de tinerete plangand;
El de laude-n tot locul te incarca bucuros:
Nicidecum n-are-adevarul ast aer impetuos.
Dar amicul de credinta, riguros, ne-nduplecat,
La defecte niciodata nu te lasa impacat;
Usurinta nu ti-o iarta, far-a fi si mustrator,
Versuri rau coordonate le pune la locul lor.
Vorbele ti le mai strange, ambitioasele-emfazi,
Intelesul ici nu-i place, colo — vicioase frazi.
Constr uctia ta ii pare putin a se-ntuneca:
Ast termen nu se-ntelege, cata a-l mai lumina.
Astfel vede si corige amicul insufletit;
Dar un autor adesea, d-a sa opera uimit,
Crede c-are si el dreptul, cuvantul de aparat,
Ca oricare ce se simte-ntr-ale sale ofensat.
Tu-i zici: “Versul asta-mi pare nu prea bine exprimat.”
El: “Domnule, cu iertare! ca e versul minunat.”

— “Termenul acesta-mi pare cam rece si cam pompos;
Eu l-as sterge.” — “Cu iertare! asta-i locul mai fr umos.”
— “Asta fraza nu prea-mi place.” — “E minune!
Ce-ai sa zici?”
Astfel e-ntestat la toate sa nu-l dregi, ca sa nu-l strici.
Daca-n scrisul sau vro vorba ti-a parut a te-nghimpa,
El de asta, d-asta numai nicidecum n-o va schimba.
Insa cand vine, ti-arata ca-i place-a fi criticat,
Ca esti domn p-ale lui versuri si el tie inchinat
S-unde-ti place poti a sterge, poti s-adaugi unde vrei,
Poti corige orisiunde, voie n-ai ca sa-i mai cei.
Dar aste vorbe fr umoase ce veni a-ti insira
Sunt o cursa sa te prinza sa-l asculti a-ti recita.
Pe-ndata-apoi si te lasa si, voios de muza sa,
Se duce sa-si cate secul simtitor a-l lauda;
Si mi-ti afla numa-ndata; caci si-n seci admiratori
E fertil al nostr u secol, tot ca-n secii autori.