de Dan Danila
Tu nu mai ai putere sa te schimbi,
nu poti iesi din haina de boema,
printre dispreturi mute cand te plimbi
iti porti visarea ca o diadema
in agora faci partie cand treci,
un print ratacitor fara suita,
nu simti cum te patrund pumnale reci,
privirile si ura lor mocnita
cu vremea insa, nu te mai observa,
esti tot mai mic sau poate te confunda,
imbatranit, ai mai pierdut din verva
si chiar pleiada ta e muribunda
s-a intamplat exact cum ai prezis:
de stihuri n-are nimeni trebuinta -;
de-aceea te-ai oprit si ti-ai permis
sa fii un punct secund, de referinta.