De Omar Khayyam
In juru-acestei roze pluteste-o fina boare.
E-un nimb fragil de ceata? Vrej de parfum e oare?
Un rest din valul noptii e parul tau de maur?
Trezeste-te, caci zorii in cupe toarna aur
Suras si puritate! O, rasarit divin!
In cupe scanteiaza cate-un imens rubin!
Fa dintr-un ram de santal o harfa sa vibreze
Si arde alta creanga ca sa ne parfumeze!
Din flori ceresti coboara petale de lumina
Si-alcatuiesc corole de aur in gradina.
In cupa cum e crinul torn vin cu-obraz de roza.
In asfintit nori vineti mor in apoteoza
In zori stropi puri de roua pun perle pe lalele.
Duios si-nclina fruntea timide viorele.
lar mugurele rozei plapande si sfioase
Isi strange-n juru-i pudic tunica de matase.
In asta seara vinul ma-nvat-un sens mai pur:
Cu sange cast, de roze, paharele ni-s pline,
lar cupa-i modelata din inchegat azur.
Si noaptea-i pleoapa unei launtrice lumine
Ma fascineaza pururi un chip frumos de fata
Si mana-mi are vesnic magnet pentru pahar.
Caci orice-atom din mine se bucura de-un har,
Oricarei parti din mine o bucurie-i data.
leri dis-de-dimineata cu-o fata ca o stea
Sorbeam parfumul noptii si vinul roz si ora.
Ca perla-n scoica vinul asa intens lucea,
Incat trezi deodata din somnu-i aurora.
Din cripta mea arome de vin au sa emane,
Incat cei ce vor trece pleca-vor imbatati.
Si-atat senin pluti-va in nimburi diafane,
Ca-ndragostitii sta-vor in loc transfigurati.
Un camp de roze-i lumea. Privighetori le canta.
lar fluturii sunt oaspeti. Cand nu-s privighetori,
Nici trandafiri, nici fluturi - am stele-n loc de flori,
lar soapta ta e harfa ce-mi face ora sfanta.
Putin mai mult vin rosu, pentru ca trandafirii
Pe-obrajii tai, iubito, mai vii sa se deschida.
Khayyam, putin mai multa tristete fericirii,
Caci in curand iubita va-ncepe sa-ti surada.
E-april. Pluteste-n aer o vraja de nespus.
Se nasc din nou sperante si-ndemnuri de a fi.
Fiece floare alba e mana lui Moisi
Si-n fiecare briza respira, bland, lisus.
Zefirul racoreste obrajii rozelor
Si-n umbra parfumata ne mangaie extazul.
Atat de plin de vraja si de noroc e ceasul,
Ca tristul ieri dispare ca fulgul de usor
Noi suntem sensul unic al vesnicului Faur
Si noi esenta prima din ochiul sau curat.
Al lumii cerc l-aseaman cu un inel de aur
In care omul este rubinul incrustat.
Toti idolii pe care atat i-am adorat
Mi-au sangerat credinta cu rani ce nu se vindec.
Mi-ai innecat tristetea in vinul parfumat
Si mi-au vandut la urma renumele pe-un cantec.
Cu trandafiri se umple azurul de clestar,
In aer curge-n picuri viersul privighetorii.
- Cand stii ca-n clipa asta smintiti viseaza glorii
Ce matasos ti-e parul si trupul cat de clar!
Cand vioreaua-n haina de ametist apare.
lar roza la suflarea zefirului se-nvoalta,
Bea vin c-un trup alaturi, sculptat de-o fina dalta
Si sparge apoi cupa cuprins de incantare!
Cand te-a secat de lacrimi viata care doare,
Gandeste-te la roua din geana unei flori.
Si cand ai vrea ca noaptea din urma sa coboare,
Gandeste la trezirea unui copil in zori.
Trezeste-te caci zorii in noapte-au aruncat
Cu pietre, si toti astrii din cer i-a alungat.
Si, iata, vanatorul din Est c-un nimb de aur
L-a prins in lat pe Turret, vestitul rege maur.
Mai toarna-mi vin in cupa! Mi-e inima bolnava.
Vin roz ca trandafirii. Vin vechi de tamaioasa.
Vin, ca sa-nnec tristetea! lar mana ta duioasa
Sa-nlacrameze harfa din strune de matase
Duh clar de vin e-n cupa, - si-n vasul de clestar
Un suflet straveziu e. Cel ce-i opac si van
Nu-i demn sa-mi stea la masa. Doar sfantul meu pahar.
Caci el este deodata si dens si diafan.
Zefirul bland desface a rozei fina haina.
Divina-i frumusete privighetoarea-ncanta.
Mergi si te odihneste la umbra ei cea sfanta,
Caci tarna-i da viata si ea din nou o-ntaina.
Ce zi frumoasa-i astazi! Si cat de bland zefirul!
In roua-si spala fata aprinsa trandafirul.
Privighetoarea-i spune in grai stravechi si sfant:
'Imbata-te tot timpul de-arome si de cant!'
Voi, fetelor frumoase, cu-obraji de catifea,
E mai. Vom face-un lucru oprit de Sfanta Carte:
O sa varsam in iarba vin roz pana departe
Si-o sa schimbam gradina in cimpuri de lalea.
Cand briza diminetii desface-a rozei haina
Soptindu-i: 'Toporasul s-a desfacut in lunca' -
Demn sa traiasca-i numai cel ce contempla-n taina
lubita care doarme, bea cupa si-o arunca.
Priveste cedrul mandru! Atatea brate are!
Dar nu ca sa cerseasca, ci ca s-adune soare.
Si limbi nenumarate au nuferii si crinii.
Vorbesc insa limbajul tacerii si-al luminii.
