de Lamartine
De ce sunete viteje urechea-mi e speriata?
Glasul trambitei rasuna, cai nincheaza sforaind;
Coarda-n sange inmuiata,
Ca sabia-ncrucisata,
Suna pavaza lovind.
Semnul de razboi se dete, aerul e-nzgomotat:
Armele! si eho iara: ar mele! mai departat.
Pe campie raspandite scadroanele tropaiesc,
Decat crivatul mai iute din tot locul navalesc;
Si ca doua aripi negre deodata se intind
Din coastele cele dese de legiuni siruind.
Ne-nduplecat armasarul, strans in frau, locul lovind,
Pe-ndoitele-i genunche se opreste sforaind.
Trasnetul inca tot doarme, si-n campul cel marmurit
O prea jalnica tacere cu groaza s-a raspandit.
Nu s-aude decat marsul atator mii de soldati
Alergand naintea mortii careia sunt inchinati,
A carelor uruire, armasarii ninchezand,
Por uncile-adaugite si aer ul rasunand,
Sau vantul care izbeste in steaguri ce falfaiesc
Si-n taberele vrajmase inotand se indoiesc;
Si cand seamana, umflate de biruinta, c-ar sta
Gata inaintea slavei singure de a zbura.
Cand ostenite-nceteaza, se lasa pe lemn in jos
Ca s-acopere vitejii cu-al lor val intristacios.
In fr untea-amanduror taberi bronzurile bubuiesc,
Tunetele departate se raspund, se-mpotrivesc.
Din tevile-nflacarate fulgerul scanteietor
Ca suflarea mortii iese, da, doboara destructor.
Bomba printre randuri lasa un drum larg petrecator,
Precum cand trece, se-ntoarce asudatul muncitor
Si, far-a cata odihna, coseste neincetat,
Despica o brazda noua langa alta ce-a lasat,
Astfel sageata fatala se primbla din rand in rand,
Le culca ca niste spicuri pe campie rasturnand.
Ici cade un erou mandr u in floarea sa secerat,
Din ochii sai ies scanteie, de tr ufie-mbarbatat;
P-al sau coif ce face unde, de lumina stralucind,
Mladioasa-o pana cade, se ridica falfaind;
Moartea de tinta-si alege printr-insa a-nnemeri,
Trasnetul aci loveste, si gresit nu poate fi:
Ca un snop de otel cade in pulbere rasturnat.
Armasarul sau s-azvarle, se simte neinfranat;
O piezisa cautatura p-al sau stapan ar uncand,
Se-ntoarce, isi pleaca capul, il miroase lacrimand.
Colo cade-un vechi razboinic ce, crescut de luptator,
Patrie tabara-i fuse, s-armele al sau amor.
El de nimic n-are-a plange decat d-un steag indragit:
Murind, dupa el priveste, dupa dansul e mahnit.
Moartea dupa-ntamplari zboara in drumul sau grozavos:
Unul piere-ntreg cu totul, altul, in tarana jos,
Ca un trunchi a carui ramuri de secure cad trosnind,
Ale sale madulare-si vede in bucati sarind,
Care, tarandu-se inca pe pamantul umedat,
Lasa dupa el siroaie in praful cel sangerat.
Ranitul, pe care moartea jumatate l-a lovit,
In bratul unui prieten in zadar fuge ferit;
Amandoi d-o lovitura imbratisati sunt loviti,
S-amestecati impreuna, amandoi sunt multumiti.
Insa in zadar plesneste trasnetul neimpacat
Si-n taberi sageti de flacari ploua, varsa ne-ncetat.
Ca marea ce o despica un vas iute spumegat
Si napoi se-nchide iara pe urma ce a lasat,
Astfel peste randuri spar te la loc altele se pun,
Vin sa infrunteze moartea peste cei morti, si-i razbun.
Dar omor fara rasplata s-astepte se ostenesc
Taberele amandoua, s-una-ntr-alta navalesc,
Se-mping, se lovesc, patrunde o ceata-n alta intrand
S-a lor amestecatura sangeros vifor naltand;.
In a cailor putere escadroanele se sparg,
Randurile cele stranse se deschid, fac un loc larg;
Fier ul peste fier loveste, focurile se-nfasor,
Din taberele izbite un fulger iese, un nor.
In valuri de fum silitra, in aerul zgomotat,
Arde, curge, bubuieste in sirul cel flacarat;
Soarta lor este ascunsa sub desul, grozavul nor,
Ochii nu pot vedea inca izbanda sau moartea lor.
Precum cand doua torente ce la vale se pornesc
Din doi munti din impotriva, se reped, se pravalesc
In prapastia cea stramta, vin gata a se sfadi,
Si tot intr-aceeasi vreme a se-mpinge,-a se izbi;
Unda loveste in unda, valurile se-nmultesc,
Sar in sus, s-azvarla-mpinse, se-ntarata, se-nvrajbesc;
D-o pulbere umedoasa aerul e mestecat,
De vajaiosul lor trosnet pustiul e tremurat;
Si-n sesul ce le-mpreuna, a lor furii aducand,
Undele amestecate curg chiar in lupta lor stand.
Dar trasnetul inceteaza. Ascultati! glas plangeros
Se nalta, se raspandeste pe campul cel tanguios.
Arpa, trambita, cimbala, insotite isi unesc
Glasul lor cel de arama si-mpreuna tanguiesc;
Si p-ale vantului aripi treptat urca si cobor,
Ne lasa-ale lor acorduri, tipatul celor ce mor.
L-al lor stralucit rasunet dealurile-ascult, raspund,
Simtirile-s fiorate, inimile se patrund.
Si-n aerul care suna de glasul cel tremurand,
Parca al mortilor suf let prin el s-aude trecand.
Soarele, totdeodata, risipind noru-n senin,
Cu o groaza lumineaza locul cel de car nuri plin
Si a lui galbena raza strecurandu-se-aci jos,
Desface rauri de sange ochiului cel fioros.
Cai si care-n mii zdrobite, in drumul grozav zacand,
Parti vii inca risipite ici si colo-n praf batand,
Trupuri, ar me sfaramate, coifuri steaguri, madulari
Gramezi de morti peste ele, sub ele, dupa-ntamplari.
|
