| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Singuratatea de Alexandru T. Stamatiad Ce freamat jalnic se ridica Din sir de salcii plingatoare, Si ce adormitor pluteste Mireasma teilor in floare ! Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
RECUPERAREA NUMELUI
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul Poezii Diverse
|
|||
|
o sala de clasa intr-o cladire veche tencuiala cazuta si usile inalte scartaind intunecate unghere pe langa sobele de teracota de unde lumea apare mult mai mica in timp ce chipurile mereu alte chipuri pe care o mana pedanta le schimba periodic la tabloul de onoare ele singure in masura sa ne apropie chipurile ziceam alunecand intre noi cu taisul la vedere si mai apoi estompate amintirea lor inca rasfoindu-ne pe indelete vezi tu fiul meu ai fi putut zice dar timpul te-a devansat fara nici un recurs doar explicatiile lamurind ce-a mai ramas si din nou intrebarea despre ce este si despre ce poate fi vorba altfel spus pe malul marii iarna orice zambet devine dureros ca si atunci cand tocmai intorcand spatele pe coridoare se stinge ecoul pasilor tai si poate nici un ochi deprins cu intunericul nici unul strigand iata usa este a voastra caci in parcuri boltite toamna isi face de cap cu-aduceri aminte dilatand tacerile noastre de multe ori dimineata am impresia ca ti-as putea vorbi intarzii asupra cuvintelor ca-ntr-o zi de sarbatoare ele se-nsiruie cadentat adumbrind fruntea si gesturile molcom ivite se-ntampla chiar sa te privesc sa-ti vad adica obrazul abandonat in palma stanga ochii incerti si buzele bantuite inca de amintiri si parul in devalmasie rusinat parca de aburul ce-ti infioara porii si-abia atunci inteleg de ce asa cum mi-ai spus plecand intrebarile devin de prisos in vremea din urma teama de a nu deteriora deriva generata de ea chiar violenta refuzurilor si zambetele suspendate o oarecare metalizare a lor imposibil de disimulat vezi tu fiul meu ai fi putut zice eliminand astfel angoasa stiut fiind ca neologismele nu construiesc in poem neputand aduce lumina in lucruri asupra carora dumnezeu nu s-a pronuntat ramanand la indemana doar aparentele salvate la caderea noptii atunci cand ochii scruteaza gesturi pereche nefiind ci doar cuvinte intr-o doara perfida abandonare a instrumentelor de disectie din cand in cand o mana fosnetul paginii intoarse si lenta prelingere de umbre peste contururi chemandu-te incerte contururile ca dintr-o alta durata sunt ganduri inca in aspra tacerea noastra ai putea ridica privirea si luandu-ne de mana traseul ar decurge natural printre frunze si banci scorojite in aceleasi boltite parcuri unde toamna se rarefiaza pe langa ziduri cu porti inalte scartaind si cu ferestrele inchise peste alte cuvinte doar culorile evitand alunecarea in cliseu se mizeaza prea mult pe reveniri odata spatele intors tandretea nu mai este decat panica de a spune eu tocmai previzibilitatea facand intelesul sa scape mi-ai povestit o data despre copilaria ta cand credeai ca pentru a zbura e suficient sa inchizi ochii si sa-ti simti aripile deschise in fata portii tale anii se numara din ce in ce mai greu sirul lor mereu intrerupt reluat tot mai mecanic poarta inchisa si ferestrele aceleasi ferestre aparent uneori iti intrezaream chipul era ca o promisiune a unor cuvinte soptite lungi ploile de toamna coaguland memoria printre statui obosite este atat de tarziu incat tacerea devine trup si trupul intra in conventie si nimeni nu observa ca trupul nu are nume daca ar fi posibila o intoarcere acasa intalnirea cu limba necunoscuta de-acum a locurilor de joaca de ce luciditatea indepartare cuvant cu cuvant de obiectul sentimentului adulmecare de incaperi parcurse in fuga alta vanatoare poate sudoarea haituielii naclaind ganduri si gesturi si cuvinte din spatele carora lumea apare mult mai mica de-ai putea vedea cata viata striveste fiecare transcriere insuficienta amintirea ultimei intalniri daca s-ar putea scrie cate un poem pentru fiecare singuratate daca sintaxa ar fi un mijloc profilactic daca in privirea ta n-ar fi fost uneori atatea locuri comune daca iertarea macar dar spatele mereu intors mereu cabrat se-asteapta o pauza schimbul inerent de replici peste care privirile gesturile nedeslusite tocmai cand astepti raspunsul o fosgaiala de lucruri altfel inerte iti invadeaza memoria incerci silabisirea lor mai mult din politete ori pentru a-ti ascunde acel tremur al mainilor de parca rostirea n-ar fi la fel de vulnerabila si-atunci zaresti zambetul cu care de dupa colt te pandeste copilaria |
|||
Pune poezia RECUPERAREA NUMELUI pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |