de Lord Byron
I
A mea tanara taina afund ramane-ascunsa
In tristu-mi, singuratic suflet prea obosit;
Iar cand inima-mi bate de sila ei impunsa
L-a ta ca sa raspunza, atunci ea s-a vadit!
Si singura-n tacere o simt iar tremurand.
II
A mea flacara este vecinica, nevazuta
Ca si slaba lumina candelei sub mormant,
S-a deznadejdii rece intunecime muta
In veci nu o va stinge; iar razele ei sant
Intocmai de zadarnici ca si cand n-ar fi fost.
III
Aibi-ma-n pomenirea-ti, la groapa mea nu trece
Far-a-ti ar unca ochiul si fara a gandi
L-aceea ce cenusa-i te simte, desi rece;
Singura chinuire si iad ce-as suferi
Este de a fi stinsa din pomenirea ta.
IV
Asculta-mi ast din urma glas singur pentr u tine
Virtutea nu opreste a plange pe cei morti;
In veci eu ti-am cerut-o, fa-mi singurul ast bine
O lacrima sa-ntimpin l-a veciniciei porti,
Intaia s-a din urma rasplata de amor.
|