de IOAN CRACIUN
incep a nu stiu cata scrisoare
dar in dimineata asta cuvintele sunt
mai grele ca pamantul iar golul
mai dur ca zidul inaltat intre mine si
clasa unde as fi putut vorbi despre
lipsa de sens a prepozitiilor
este cald-frig si totul
se roteste ametitor
vezi
sintaxa este cumva franta disperata
doamne, cuvintele mi-au devenit poveri
ele se rotesc ori noi?
ne vom juca de-a jean sol partre cel cu
nufarul in plaman de-a
telefoanele dar niciodata
de-a iubirea de-a roua sau de-a
acasa; stiu scrisoarea aceasta
n-am s-o inchei dupa calatorie
caci II este cifra si bunatatea
lui dumnezeu cel despre care
mi-e teama sa povestesc sau sa scriu sa
plang;
sunt fericit ca cineva mai crede in cifra 7 ori
in verlaine
(acum important este a crede, oricum in
neant patimile nu au matrice)
si nu uita ACOLO unde esti ca orga este un
instrument
inventat de diavol pentru preamarirea tatalui
|