de Mihai Octavian Ioana
Fiecare obiect va fi o ureche enorma
atenta la vorbele mele necugetate
Trenul prin iad va fi personal si va opri
in toate statiile incendiate.
Voi cobori la drumul de tara
si-au sa se-agate de mine demoni si caini,
Aspidele harnice, vipere, harpii,
dar voi inainta zile lungi, saptamani.
Drumul se va ingusta cand m-apropii
ca un podet, o sina de cale ferata
Tot mai greu voi pasi, echilibrul
se va subtia si el dintrodata.
Apoi am sa calc direct pe tais
pana cand ma voi injumatati
Tu iti vei intoarce spre mine fata si-n sufletul meu
luna pentru a doua oara se va injosi.
Iar cand vei intinde mainile voi uita
drumul prin foc, muscaturile, taietura
Banuind in spatele ochilor tai
un tipat ascuns care-si cauta gura.
|