Soferul si nevasta-sa

Pe directia aceea spre munte,
Spre marele munte,
Nu mai mersese niciodata un autobuz,
Numai turisti particulari,
Numai nebuni ocazionali.

Asa ca nu ne interesa destinatia,
Ne ajungea bucuria
Ca mergem cu totii spre marele munte.
Soferul era tinar,
Conducea pentru prima oara
Un asemenea autobuz.
Fusese ajutor de sofer,
Lucrase mult si cinstit,
Dupa cum mergea, dupa cum frina,
Era fare indoiala cel mai bun sofer
Dintre toti soferii nostri,
Asta conduce exceptional, strigam noi,
Asta-i omul care ne trebuie
Si el dadea din mina cu modestie
Rugindu-ne sa nu-l mai laudam,

Cal incurcam la condus.
In fond e autobuzul dvs.,
Eu sint al dvs.,
M-ati ales sa conduc autobuzul,
Asta-i treaba mea.

Noi am aplaudat, chiar si aceasta lepadare, a lui,
De laudele noastre.

Si autobuzul mergea mai departe
Si-n diverse localitati, in care ne opream,
Multi urcau
Si nimeni nu mai voia sa coboare.
Era un autobuz unic
Nu mai exista asa ceva in imprejurimi.
Ramasesera-n urma troleibuzele agatate
De reteaua electrica
Si lipsite de orice independenta,
Tramvaiele inghesuite intre sine
Si aceeasi retea.

Autobuzol nostru se incarcase inspaimintator,
Fiecare urca in autobuz cu ce avea mai bun,
Soferul conducea exceptional,
Nimeni nu conduce mai bine ca el,
Strigam noi
Si el dadea moale din mana,
Si noi strigam iarasi,
Lasa frate, Iasa modestia la o parte,
Da-o dracului de modestie
Noi, care n-am avut niciodata posibilitatea
Unui asemenea drum,
Stim valoarea lui adevarata,
Esti al nostru,
Esti dintre ai nostri,
Ramii intre noi,
Bravo,
Ura,
Si el nu mai putea sa ne opreasca,
Trebuia sa fie atent la drum,
lar noi eram prea multi
Si incepusem sa-l incomodam,
Stateam claie peste gramada in autobuz,
Dar uneori ii blocam o mana sau un picior,
Pina cand citiva meseriasi
L-au rugat sa opreasca pentru citeva minute
Ca sa-i faca o cusca de protectie,
Sa nu-l mai incomodam la condus,

Dar sa-si ia si nevasta langa el,
Au zis altii,
Ca drumul e lung si se plictiseste omul.
Si uite-l acum in cusca lui de protectie,
In cabina lui blindata!

Ce hotarit conduce,
A dat drumul si la muzica,
Se aude in toata masina o muzica eroica,
Pe care o intrerupem noi din cand in cand
Cu cantece despre el si de drumul nostru,
Si hai, ma, sa fim atenti si cu nevasta-sa,
Ca si el e om.

In autribuz vara e cald
Iarna e frig,
Drumul continua,
Am inceput sa obosim,
Nene soferule, opreste,
Sa ne odihnim si noi.
Sa te odihnesti si dumneata,
Ca n-o fi foc,
Dar el nu mai aude,
El conduce,
Si-ntr-adevar, conduce exceptional,
E cel mai bun, strigam toti,
Dar ne e foame,
Pentru ca n-am mai oprit demult,
Si-avem nevoie si noi
De piine, de apa, de un ragaz,
Probabil c-am inceput sa-l si enervam
Cu mofturile noastre
Setea, foamea, somnul,
Geamurile autobuzului nut mai exista demult,
Pe ele au sarit cei ce n-au mai putut suporta,
Usile au ruginit si nu se mai deschid,
Si soferul conduce autobuzul
Din ce in ce mai nervos,
A inceput sa faca si accidente,
Stau si el si nevasta-sa cu miinile pe volan,
Marile piscuri ii cheama,
Mai e putin combustibil,
Am intrat pe un fel de linie ferata,
Vecina cu drumul,
Dupa ce ni s-au spart cauciucurile
Si dupa ce soferul a darimat
Cu lovituri de autobuz
Case si biserici,
Sate si orase,
Incepem sa coborim,
Si bineinteles ca viteza creste,
Asa e la orice coborire,
Viteza creste,
Nu mai e nimeni in autobuz,
Unii au murit,
Altii au fugit,
Alii ne-am uscat de foame si de sete,
Altii am inghetat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboara
Halucinind pe linia moarta
De cale ferata,
Si numai ei doi,
Soferul si nevasta-sa,
In cabina blindata,
Se uita doar inainte,
Nu mai stiu pe cine conduc si unde se duc,
Si de ce tac toti pasagerii
Si de ce se merge cu viteza prabusirii,
Cand excursia incepuse atat de frumos
Catre marele munte.

12/13 iulie 1987